Cum am decis sa-mi schimb furnizorul de energie dupa o viata de facturi platite in… orb

13. Apr.

Nu il voi uita niciodata pe tatal meu care intr-o zi m-a sunat sa ma uit pe internetul ala al vostru si sa aflu cat are de platit curentul. De ce? Ratase postasul si ii era teama ca va fi deconectat. Pe internetul ala al nostru era insa necesar, desigur, sa ai cont, cod de client, diverse. Si oricum nu puteai plati online. 

Am reusit sa-i fac cont, am aflat ca-i venise regularizarea si avea de platit o suma obscena, sute de lei. Evident, isi platise facturile mereu, la timp, ca orice pensionar atent cu venitul lui modest. Mi se parea incredibil ca avea de platit vreo doua pensii pe o factura la curent. In plina vara, cand ziua era lunga, iar el oricum statea mai mult prin curte. Am incercat sa aflam cate ceva, dar am primit doar ridicari din umeri. Am inteles inca o data ca factura se plateste, nu se discuta, asa cum am facut mereu. Si el, si eu. 

Fast forward niste ani mai tarziu, a venit vremea sa-mi fac propriul contract pentru diverse servicii de baza furnizate. Ca proprietar, nu chirias care plateste factura in orb pentru ca oricum nu are ce face, nefiind titular. 

Pasiunea pentru design m-a dus catre un spatiu care a fost adaptat stilului minimalist, dar, in acelasi timp care vine la pachet cu un grad ridicat de confort. Astfel, bucataria are o plita cu inductie, cuptor electric, o hota performanta, un cuptor cu microunde integrat in mobilier, la fel ca si frigiderul si masina de spalat vase. Practic, desi aparent linia designului este una cat se poate de simpla, geometriile clare, vocabularul cromatic simplu – am ales alb-negru, in spatele blaturilor se afla o armata de kilowati.

Mai mult, intreaga locuinta este in curs de dotare cu prize programabile, intrerupatoare touch, dispozitive care pot automatiza temperatura ambientala, iluminatul… Acestea sunt de altfel tendintele in design, care se duc tot mai mult spre confortul unei case smart. La care se adauga electrocasnicele necesare: masina de spalat rufe, de uscatorul de rufe si multe altele, practic o casa ce garanteaza o viata hygge, insa… si o gaura in buget cand te gandesti la consumul acestora. Sau nu neaparat. 

De ceva timp iti poti alege furnizorul de electricitate sau de gaze. Initial mi s-a parut mai comod sa raman la ce avea proprietarul anterior al noului apartament. Apoi, ca tot informatia era la un click distanta, am cautat sa vad si oferta concurentei. Asa cum, de altfel, fac si cand trebuie sa aleg o canapea, un scaun pentru birou sau pur si simplu serviciul de telefonie mobila. 

Facand o simpla simulare pe site-ul ANRE am gasit care ar fi cele mai bune variante pentru consumul meu. Am ajuns pe site la Nova Power & Gas – unde m-a atras faptul ca au 100% energie regenerabila - si din trei clickuri eram la un pas de a avea un nou furnizor de electricitate. Mi s-a parut prea usor sa fie adevarat. Am inceput sa verfic oferta. Sa caut opinii. Sa caut care este… smecheria. Se pare ca niciuna. 

La Nova Power & Gas am gasit transparenta si predictibilitate – doua lucruri la care aproape ca renuntasem in privinta facturilor. Verifici consumul, transmiti indexul, platesti facturile, primesti suport dedicat. Si, mai mult, pot rezolva totul online, de la contract la plati. 

Asa ca m-am putut concentra mai departe pe designul locuintei, stiind ca in privinta consumului de electricitate nu am de ce sa-mi mai fac probleme. Ceea ce va recomand si voua. 

Autor - Diana Moldoveanu